Studenţii de la UMC, interesaţi de Programul de cadeţie Zodiac Maritime

Date:

Universitatea Maritimă din Constanța (UMC) a primit vizita unei delegații de la Zodiac Maritime Ltd London și Zodiac Maritime România. Obiectivele vizitei au fost viitoarele colaborări între cele două instituții și dezvoltarea programului de cadeți pus la dispoziție de Zodiac Maritime și accesat de studenții Universității Maritime.

La discuțiile preliminare, Jonathan Gillespie, Training and Development Officer, a fost interesat de tendința actuală pe piața muncii, preocupările și obiectivele tinerei generații, în domeniul maritim.

Reprezentanții Zodiac Maritime s-au întâlnit și cu studenții din anii II, III și IV. Tema principală a fost Programul de cadeție Zodiac Maritime și avantajele pe care studenții UMC le pot avea, alegând să se dezvolte profesional alături de o companie  de top din domeniul maritim.

Adam Lewis, Training Manager, le-a transmis câteva recomandări studenților prezenți, referitor la pregătirea interviului de recrutare, abilitățile și competențele apreciate de angajatori, importanța performanței școlare și a cunoștințelor de specialitate dobândite în timpul studiilor și în stagiile de practică. A subliniat importanța entuziasmului  și angajamentului cu care viitorii navigatori se vor implica în întreg procesul de formare profesională.

Întâlnirea a continuat cu vizitarea simulatoarelor de Navigație, a Centrului de Securitate Cibernetică, Simulatorul Hărți Electronice ECDIS și Simulatorul Mașină Kongsberg, situate la sediul central al UMC.

Cpt. Sorin Mihalcea, absolvent UMC, în prezent General Manager al Zodiac Maritime România, a declarat: „Punem accent pe dezvoltarea personală a cadeților, asigurăm tot confortul emoțional al echipajului de la bord și facilităm o carieră solidă în domeniul maritim pe termen lung”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Html code here! Replace this with any non empty raw html code and that's it.
spot_imgspot_imgspot_imgspot_img
spot_imgspot_imgspot_img

Populare

Mai multe pe aceeași temă
Related

Primăria Constanța demarează modernizarea Teatrului Național „Oleg Danovski” printr-o investiție de peste 66 de milioane de lei

Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a semnat contractul pentru...

Ninsorile dau peste cap circulația: coliziune pe DN6 și trafic dificil pe mai multe drumuri

Traficul rutier este îngreunat de ninsori în mai multe...

Grammy 2026, gala surprizelor: Bad Bunny scrie istorie, Kendrick Lamar doboară recorduri

Premiile Grammy 2026 au adus surprize majore și momente...

De la startup la lider mondial: salariile care au transformat angajații Nvidia în milionari

Ascensiunea spectaculoasă a acțiunilor Nvidia a transformat producătorul de...