spot_imgspot_img

Tenis: România s-a calificat la turneul final al Billie Jean King Cup, după 3-2 cu Ucraina

spot_img

Echipa României s-a calificat în premieră la turneul final al Billie Jean King Cup, după ce a învins Ucraina cu scorul de 3-2, la Fernandina Beach (Florida), printr-un punct adus la dublu de perechea Ana Bogdan/Jaqueline Cristian.

Ana Bogdan şi Jaqueline Cristian, care au înlocuit cuplul Mara Gae/Anca Todoni, s-au impus cu 6-2, 7-6 (9/7) în faţa surorilor gemene Liudmila şi Nadia Kicenok, după două ore de joc.

După un prim set, dominat de românce şi câştigat cu 6-2, ucrainencele au început foarte bine actul secund şi au condus cu 3-0. Ana Bogdan şi Jaqueline Cristian au reuşit să revină şi au egalat, 3-3, apoi au salvat două mingi de set la 5-4 pentru adversare, ducând setul în tiebreak. Surorile Kicenok au avut 4-1 şi 5-3, dar româncele nu au cedat, egalând, 5-5, apoi ratând mingi de meci la 6-5 şi 7-6, pentru a se impune în cele din urmă cu 9-7.

România a reuşit o revenire spectaculoasă după ce a fost condusă cu 2-0 şi va juca la turneul final de la Sevilla, din toamnă.

Ana Bogdan a fost învinsă Lesia Ţurenko în trei seturi, cu 3-6, 6-2, 6-0, iar Jaqueline Cristian a fost întrecută de Elina Svitolina cu 6-3, 7-5.

Ana Bogdan a reuşit să o învingă pe Elina Svitolina cu 6-4, 4-6, 6-3, iar Jaqueline Cristian a câştigat în faţa Lesiei Ţurenko, cu 2-6, 6-4, 6-4.

spot_img
spot_img
spot_img

Ultimele știri

175 de ani de la naşterea Luceafărului poeziei româneşti, Mihai Eminescu

Astăzi, se împlinesc 175 de ani de la nașterea...

Turul României 2025 la ciclism va avea loc în septembrie, cu startul de la Craiova

Ediția din acest an a Turului ciclist al României...

Trei muzee din Focşani, redeschise publicului după ce au fost renovate şi modernizate

Trei muzee au fost redeschise publicului la finele anului...
spot_img

175 de ani de la naşterea Luceafărului poeziei româneşti, Mihai Eminescu

Astăzi, se împlinesc 175 de ani de la nașterea Luceafărului poeziei românești, Mihai Eminescu, o personalitate atât de marcantă pentru noi, ca patrie, încât...

Turul României 2025 la ciclism va avea loc în septembrie, cu startul de la Craiova

Ediția din acest an a Turului ciclist al României va avea loc în luna septembrie, au anunțat organizatorii. ''Turul României 2025 începe în 10 septembrie,...

Trei muzee din Focşani, redeschise publicului după ce au fost renovate şi modernizate

Trei muzee au fost redeschise publicului la finele anului 2024, după ce clădirile care le adăpostesc au trecut prin ample procese de reabilitare și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.