Seria turneelor şahiste de pe litoral s-a încheiat cu cea de-a 36-a ediţie a Trofeului Centrocoop, desfăşurată, ca în fiecare an, la sala „Acapulco” din Eforie Nord.
„Constatăm cu dezamăgire că numărul jucătorilor participanţi începe să scadă de la o ediţie la alta, iar cauzele trebuie căutate de organizatori şi de Federaţia Română de Şah! Doar 70 de jucători la turneul Open s-au prezentat în faţa experimentaţilor arbitri constănţeni Claudiu Iordache şi Octavian Moise”, a declarat, pentru Tomis Nord, preşedintele CS Sissa Constanţa, Antonio Ruşa.
După şapte runde, clasamentul final afişat de aceştia a avut următoarea configuraţie:
1) CM Teodor Nedelcu (Gloria Buzău) – 7 p;
2) MF Radu Fluerariu (CSU Bucureşti) – 6 p;
3) CM Andrei Răducanu (Chindia Târgovişte) – 5,5 p.
Constănţenii au luptat atât cât le-a permis valoarea, obţinând următorul punctaj:
- Buzbuchi – 4,5 p;
- Linca – 4 p;
- Dragomir – 3,5 p;
- Jitea – 3,5 p;
- Enache – 3 p.
„Deja abonat la ultimul loc, Florin Enache s-a transferat la alt club, crezând că va evita acest lucru, dar căderea sa şahistă s-a accentuat, pierzând şi acum zeci de puncte ELO”, a adăugat Antonio Ruşa.
Rezultatele lor din ultima runda au fost:
MF Marian Dominte (Sergentul Vaslui) – MF Ionuţ Buzbuchi (Juniorul Constanţa) 1-0;
Ionel Linca (CS Sissa) – CM Iulian Romaşcanu (Sergentul Vaslui) 1-0;
CM Dumitru Atimoftoaie (ACS Iaşi) – Andrei Jitea (CSM Constanţa) 1-0;
Ioana Pătru (CSU Ploieşti) – Florin Enache (Fianchetto Constanţa) 1-0.
La turneul de juniori, cel mai bine clasat din Constanţa a fost Matei Maxim (CS Sissa), iar la cel de copii U10, Victor Vasiliev (CS Medgidia).


