Ungaria nu este sigură că va aproba cererea Suediei de aderare la NATO

Date:

Ungaria nu este sigură că trebuie să aprobe cererea Suediei de a adera la NATO, a declarat duminică noapte la o televiziune locală preşedintele parlamentului ungar, semnalând posibile noi întârzieri ale procesului, informează luni Reuters.

Aprobarea Ungariei a rămas blocată în parlament din iulie 2022, pe fondul îngrijorărilor legate de critici ale politicienilor suedezi cu privire la regresul democratic al Ungariei.

„Nu este sigur că trebuie să aprobăm această cerere”, a declarat preşedintele parlamentului, Laszlo Kover, din partea partidului la putere Fidesz, referindu-se la Suedia.

Comentariile sale urmează unei scrisori pe care ministrul de externe ungar i-a trimis-o săptămâna trecută omologului său suedez şi în care şi-a exprimat din nou îngrijorarea cu privire la ceea ce el a numit acuzaţii „părtinitoare şi nedrepte” ale unor politicieni suedezi împotriva guvernului ungar.

Suedia a solicitat anul trecut aderarea la NATO, ca răspuns la invazia Ucrainei de către Rusia, iar majoritatea membrilor alianţei i-au ratificat rapid cererea.

Cu toate acestea, Turcia şi Ungaria nu au ratificat deocamdată cererea Suediei şi ambele ţări au afirmat că îşi coordonează îndeaproape poziţia în această chestiune.

Parlamentul Ungariei se va întruni din nou la sfârşitul acestei luni, dar nu este încă clar dacă o dezbatere şi un vot asupra ratificării vor fi pe ordinea de zi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Html code here! Replace this with any non empty raw html code and that's it.
spot_imgspot_imgspot_imgspot_img
spot_imgspot_imgspot_img

Populare

Mai multe pe aceeași temă
Related

Vremea se schimbă radical! În ce regiuni din România urcă temperaturile la 15 grade

Codul de viscol aflat în vigoare pentru București și...

Sabrina Voinea, operată de urgență la București. Anunțul făcut de mama gimnastei

Gimnasta Sabrina Voinea a fost supusă unei intervenții chirurgicale...

Navă sub pavilion românesc, scufundată pe Canalul Sulina

O navă care făcea parte dintr-un convoi s-a scufundat...

Primăria Constanța demarează modernizarea Teatrului Național „Oleg Danovski” printr-o investiție de peste 66 de milioane de lei

Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a semnat contractul pentru...