USR şi Forţa Dreptei – Sesizare la CCR cu privire la pachetul de legi pe care Guvernul şi-a asumat răspunderea

Date:

Purtătorul de cuvânt al USR, Ionuţ Moşteanu, a declarat vineri că a fost depusă sesizarea la Curtea Constituţională cu privire la pachetul de legi pe care Guvernul condus de Marcel Ciolacu şi-a angajat răspunderea în Parlament.

„Acum 20 de minute am depus la secretariatul general sesizarea USR, Forţa Dreptei şi PNL împotriva legii prin care Ciucă şi Ciolacu bagă mâna adânc în buzunarul românilor care muncesc. Cum spuneam, am găsit şi doi liberali, Vîlceanu şi Pecingină. Sunt 46 de pagini de articole de neconstituţionalitate, sunt 13 articole din Constituţie călcate în picioare de Ciolacu în acest proiect. O să vă dau câteva argumente. Unele sunt de procedură şi o să le citesc. Nu au fost respectate condiţiile pentru angajarea răspunderii Guvernului. Guvernul şi-a angajat răspunderea cu privire la un pachet de legi, sunt modificate 22 de acte normative, nu e un proiect de lege unitar, nu este respectată condiţia aplicării imediate a legii. Este ala-bala-portocala. Unele prevederi se aplică la 1 octombrie, unele prevederi se aplică la anul, unele în 2025, iar CCR a spus în nenumărate rânduri că asta nu este în regulă şi a admis sesizări de neconstituţionalitate. A spus clar că atunci când îţi angajezi răspunderea ca Guvern trebuie să ţi-o angajezi pe ceva urgent”, a spus Moşteanu la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că pachetul de legi pe care Guvernul şi-a angajat răspunderea a încălcat principiul securităţii juridice, ca urmare a lipsei de claritate şi predictibilitate a normelor din această lege.

„Se încalcă principiul egalităţii în faţa legii prin tratamentul inegal şi discriminările făcute. Este o sesizare din 2020 la CCR, făcută de PSD pe un pachet de măsuri fiscal-bugetare, atunci Guvernul Orban îşi angaja răspunderea, un Guvern care nu avea majoritate în Parlament, şi ăla este un caz în care Constituţia spune că trebuie să îţi angajezi răspunderea, nu atunci când ai peste 60% în Parlament, cât au PSD, PNL cu susţinerea minorităţilor. Nu au niciun argument pentru care să îşi angajeze răspunderea pe un proiect atât de complex, trebuia să vină cu el în Parlament şi CCR atunci exact asta a spus”, a menţionat purtătorul de cuvânt al USR.

Moşteanu a explicat că prin depunerea sesizării la CCR pachetul de legi este blocat pentru moment şi nu va produce efecte.

„Astăzi, acum, am blocat această lege şi această lege nu va intra în vigoare. Aşteptăm termenul CCR, să vedem, probabil vor da un termen rapid. Până vor judeca cei de la Curtea Constituţională, acest proiect este blocat, este oprit, nu va creşte nicio taxă. Din acest moment, practic, legea nu există, nu produce niciun fel de efecte. (…) Sunt nenumărate decizii din ultimii 20 de ani ai CCR pe astfel de speţe. Nu văd cum ar putea, ce contorsiuni ar putea să facă CCR să spună că această lege a lui Ciolacu, care este o tocăniţă cu de toate, care încalcă 13 articole din Constituţie, nu văd cum ar putea să spună că acest proiect este constituţional. Ciolacu este oprit în momentul ăsta. Dacă vrea să facă reformă, trebuie să vină cu o reformă în Parlament, are majoritate, poate să şi-o folosească să treacă proiecte printr-o dezbatere corectă, o dezbatere în comisii, o dezbatere cu organizaţiile patronale, cu sindicatele, o dezbatere cu toţi oamenii care sunt loviţi de această nemernicie a lui, această lege prin care bagă mâna adânc în buzunarul oamenilor cinstiţi pentru a-şi hrăni el şi Ciucă ‘Buzaţii’ din teritoriu”, a conchis Moşteanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Html code here! Replace this with any non empty raw html code and that's it.
spot_imgspot_imgspot_imgspot_img
spot_imgspot_imgspot_img

Populare

Mai multe pe aceeași temă
Related

Primăria Constanța demarează modernizarea Teatrului Național „Oleg Danovski” printr-o investiție de peste 66 de milioane de lei

Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a semnat contractul pentru...

Ninsorile dau peste cap circulația: coliziune pe DN6 și trafic dificil pe mai multe drumuri

Traficul rutier este îngreunat de ninsori în mai multe...

Grammy 2026, gala surprizelor: Bad Bunny scrie istorie, Kendrick Lamar doboară recorduri

Premiile Grammy 2026 au adus surprize majore și momente...

De la startup la lider mondial: salariile care au transformat angajații Nvidia în milionari

Ascensiunea spectaculoasă a acțiunilor Nvidia a transformat producătorul de...