Valoarea excepțională a mormântului Hypogeu

Date:

Salvarea și punerea în valoare a Mormântului pictat hypogeu – este un proiect in valoare de aproximativ 6,5 milioane de lei. Lucrările au termen de finalizare – luna octombrie 2023. Astfel se doreste includerea in circuitul turistic a celui mai important monument funerar de pe teritoriul orasului Constanta.

Aflat într-o zonă de necropolă unde au fost descoperite aproximativ 200 de morminte, Cavoul iese in evidenta prin picturile conservate foarte bine. Construit în a doua jumătate a secolului al IV-lea, mormantul a fost descoperit în anul 1988, în timpul lucrarilor la blocurile din zona.

Pictura murală cuprinde elemente creștine dar și păgâne, reprezentări antropomorfe, zoomorfe și vegetale, realizate în tehnica al seco. Scena centrală a cavoului se află pe latura de Nord, reprezentând un banchet funerar. Sunt ilustrate șapte personaje masculine, unele cu vase, rituale, coșulețe și un platou, iar trimiterea este la taina euharistiei. Și celelalte elemente decorative sunt legate de paleocreștinism.

În interior au fost depuse corpurile a patru defuncți, în sicrie de lemn. Un alt schelet a fost descoperit în stângă intrării, iar cel al unui copil se afla într-o amforă spartă. Doar un singur defunct a fost înmormântat cu obiecte personale. Conform specialistilor de la Muzeul de Istorie si Arheologie, dupa desenele analizate, se poate spune ca monumentul dateaza de la cumpana dintre doua perioade diferite: romana si romano-bizantina, dar si la hotarul dintre apusul paganismului si zorii religiei monoteiste.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Html code here! Replace this with any non empty raw html code and that's it.
spot_imgspot_imgspot_imgspot_img
spot_imgspot_imgspot_img

Populare

Mai multe pe aceeași temă
Related

CFR Cluj a oficializat transferul lui Christopher Braun înaintea duelului cu Oțelul

CFR Cluj a anunțat oficial, în ziua meciului cu...

MAI avertizează asupra provocărilor periculoase de pe TikTok

Ministerul Afacerilor Interne trage un semnal de alarmă privind...

Ger extrem în toată țara. De când începe încălzirea vremii

Valul de ger va continua să afecteze România și...