spot_imgspot_img

Zeci de elevi constănţeni, la startul Crosului Antibullying Tomis Nord 2023

spot_img

Crosul Antibullying Tomis Nord 2023 a reunit elevi ai şcolilor contănțene din perimetrul Tomis Nord fiind susținut de CSM Constanța.

La start, s-au aliniat zeci de elevi de la Școala Gimnazială nr. 7 „Remus Opreanu”, clase gimnaziale ale Liceului Teoretic „Decebal”, Școala Gimnazială nr. 24 „Ion Jalea”, în organizarea Școlii Gimnaziale nr. 29 „Mihai Viteazul”.

Crosul se dorește un eveniment în care prevenirea și combaterea bullying-ului în instituțiile școlare să devină o prioritate dat fiind faptul că agresiunea are repercusiuni negative asupra securității psiho-emoționale a copiilor.

„Proiectul de față își propune să crească gradul de conștientizare cu privire la această problematică și să prevină și să combată aceste fenomene în rândul elevilor, să creeze un climat sigur și pozitiv în rândul acestora, bazat pe respectarea persoanei, nediscriminare, motivarea pentru învățare și asigurarea stării de bine”, au transmis reprezentanţii CSM Constanţa.

Crosul s-a întins pe traseul Hotel Perla – Hotel Ovidiu și a avut ca obiective:

  1. promovarea activităților sportive în rândul elevilor;
  2. dezvoltarea abilităților elevilor pentru găsirea soluțiilor amiabile pentru reducerea violenței verbale și fizice în rândul copiilor;
  3. crearea unor modele adecvate de comportament pozitiv și tolerant, de fair-play, chiar și dincolo de limita școlii, în scopul integrării în comunitate a tuturor elevilor și de a preveni abandonul școlar.
spot_img
spot_img
spot_img

Ultimele știri

Ediţia de iarnă a Festivalului Olimpic al Tineretului European 2025, deschisă la Bakuriani

Ediția de iarnă a Festivalului Olimpic al Tineretului European...

Demisie Iohannis. Ilie Bolojan preia interimar funcţia de preşedinte al României

Curtea Constituțională a constatat, marți, vacantarea funcției de președinte...

Superliga la fotbal: FC Farul, înfrângere la limită în deplasarea de la Sf. Gheorghe

În etapa a 25-a a Superligii la fotbal, FC...
spot_img

Ediţia de iarnă a Festivalului Olimpic al Tineretului European 2025, deschisă la Bakuriani

Ediția de iarnă a Festivalului Olimpic al Tineretului European - FOTE 2025, la care participă și România, fost deschisă, duminică, la Bakuriani (Georgia), potrivit...

Demisie Iohannis. Ilie Bolojan preia interimar funcţia de preşedinte al României

Curtea Constituțională a constatat, marți, vacantarea funcției de președinte al României și a stabilit ca Ilie Bolojan, președinte al Senatului, să preia din 12...

Superliga la fotbal: FC Farul, înfrângere la limită în deplasarea de la Sf. Gheorghe

În etapa a 25-a a Superligii la fotbal, FC Farul a pierdut, cu scorul de 0-1 (0-1), meciul de la Sf. Gheorghe, cu Sepsi,...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.