spot_imgspot_img

Zeci de mii de turişti, aşteptaţi la Mamaia în minivacanţa de Sfânta Maria cu două zile de concerte live

spot_img

Minivacanţa de Sfânta Maria va aduce la Mamaia nu doar câteva zeci de mii de turişti, dar şi două zile de concerte live, pe scena din centrul staţiunii, anunţă Organizaţia de Management al Destinaţiei (OMD) Mamaia – Constanţa.

OMD Mamaia – Constanţa a completat programul evenimentelor de weekend cu încă un spectacol, în seara de 15 august, dedicat turiştilor şi constănţenilor care vor ajunge în Mamaia, în cele mai animate zile ale acestei veri.

„Concertul care dă startul celor patru zile de distracţie în Mamaia va fi susţinut sâmbătă, 12 august, de una dintre cele mai iubite artiste de muzică populară din noul val, Ionela Guzic, şi de interpretul celui mai cunoscut hit de vară, Connect-R. Fanii muzicii live şi toţi cei care vor să petreacă o seară în aer liber, în atmosferă electrizantă de pe faleză, sunt invitaţi începând cu ora 20,30, în piaţeta Cazinoului”, se arată în comunicat.

Sărbătoarea continuă pe litoral şi în ultima zi a minivacanţei, atunci când pe aceeaşi scenă vor urca Elena Gheorghe şi Iulia Dumitrache, pentru o seară dedicată muzicii de petrecere, cu piese din folclorul armânesc şi balcanic, interpretate live în centrul staţiunii.

Zilele libere acordate de obicei la mijlocul lunii august, cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, aduc în fiecare an, la Mamaia, zeci de mii de oameni. Turiştii sunt atraşi de temperaturile ridicate şi de manifestările organizate în Portul Constanţa de Ziua Marinei. Şi de această dată, hotelierii aşteaptă un grad de ocupare aproape de 100%, mai ales ţinând cont de numărul crescut de turişti care au ales staţiunea în ultimele weekend-uri.

Acest weekend prelungit, deşi extrem de popular în rândul turiştilor, nu este ultima ocazie din această vară pentru o vacanţă la malul mării. Prognozele arată temperaturi ridicate până în luna septembrie, iar programul spectacolelor din Mamaia continuă şi pentru următoarele săptămâni.

spot_img
spot_img
spot_img

Ultimele știri

Gheorghe Hagi, decorat cu „Steaua României” de preşedintele României

La Palatul Cotroceni, managerul tehnic al Farului, Gheorghe Hagi,...

Fotbal: Istvan Kovacs va arbitra meciul Liverpool – PSG, din Liga Campionilor

Arbitrul român Istvan Kovacs va conduce meciul dintre Liverpool...
spot_img

Gheorghe Hagi, decorat cu „Steaua României” de preşedintele României

La Palatul Cotroceni, managerul tehnic al Farului, Gheorghe Hagi, în prezența a numeroase personalități, a fost decorat de președintele interimar al României, Ilie Bolojan,...

Universitatea „Ovidius”: Şedinţe gratuite de pregătire pentru Bacalaureat, la Facultatea de Matematică şi Informatică

La Facultatea de Matematică și Informatică (FMI) din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța se desfășoară, pentru al șaselea an consecutiv, în perioada 8 martie...

Fotbal: Istvan Kovacs va arbitra meciul Liverpool – PSG, din Liga Campionilor

Arbitrul român Istvan Kovacs va conduce meciul dintre Liverpool și Paris Saint-Germain, care va avea loc marți, de la ora 22:00, pe Stadionul Anfield,...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.